
15 nov. 2026 · @Dorotiuflorin
Timp de trei săptămâni, între 2 și 22 noiembrie 2026, Aradul a avut din nou un aeroport viu. Pista de la Timișoara a fost închisă pentru reparații, iar Wizz Air, TAROM, HiSky și AnimaWings și-au mutat cursele la noi: între 7 și 10 zboruri pe zi și aproximativ 50.000 de pasageri estimați.
Pentru comparație, în mai 2026 prin aerogara arădeană au trecut doar 26 de pasageri. Aradul nu mai are curse regulate din 2015. Aceste trei săptămâni au arătat că pista, terminalul și oamenii pot funcționa. Întrebarea este de ce, în restul anului, aeroportul nostru stă gol.
Urmăresc de mult soarta acestui aeroport și cred că știu destule despre el ca să spun limpede: nu avem o problemă de infrastructură, avem o problemă de voință. Mai jos explic cum am ajuns aici și ce cred că trebuie făcut.
Cum am ajuns aici

Aeroportul Arad nu a murit de la sine. A fost lăsat să moară, decizie cu decizie.
Pista sacrificată pentru autostradă. Când s-a construit autostrada Arad–Timișoara, pista a fost scurtată cu 180 de metri, iar balizajul a trebuit mutat. În 2011 aeroportul risca să-și piardă dreptul de funcționare din cauza proximității autostrăzii. Aeroportul a dat în judecată compania de autostrăzi și a câștigat aproximativ 850.000 de euro, dar pista scurtată a rămas. Cu ea, avioanele mari nu pot decola cu încărcătură completă, iar ceea ce înseamnă asta pentru o companie aeriană se traduce direct în curse pierdute. Mă întreb, și cred că ar trebui să se întrebe toți arădenii: cine a avut de câștigat atunci din exproprieri și despăgubiri, și de ce interesul aeroportului a contat atât de puțin?
Un aeroport nedorit. Există și o explicație mai puțin tehnică. La un moment dat, unul dintre oamenii cu putere de decizie în oraș era deranjat că avioanele treceau pe deasupra casei sale. Privită așa, multe lucruri devin mai ușor de înțeles: un aeroport nu se lasă să moară doar din nepricepere, ci și pentru că unii nu l-au vrut.
Deceniul pierdut. Nicolae Ioțcu a condus Consiliul Județean Arad din 2008 până în 2015, exact anii în care aeroportul și-a pierdut cursele. Dezinteresul său a fost total: întrebat despre pierderile aeroportului, a declarat că nu le cunoaște și că urmează să fie informat. Un președinte de consiliu care nu știe cât pierde propriul aeroport nu are o strategie pentru el. Iar din 2015 Aradul nu mai are nicio cursă regulată.
Aproape 60 de salarii, zero curse regulate
Aeroportul are 73 de posturi, dintre care 58 ocupate. Pe vremea când Aradul avea curse, aeroportul funcționa cu mai puțini oameni decât acum, când nu are niciuna.
Banii vin aproape toți de la Consiliul Județean. În 2025, dintr-un buget de aproximativ 12 milioane de lei, veniturile proprii au fost doar de circa 3 milioane; restul au fost subvenții. Pentru 2026, Consiliul a aprobat un nou ajutor de stat de 6,976 milioane de lei, plus alte 5 milioane pentru activități fără caracter economic.
Iar banii Consiliului Județean sunt, în cea mai mare parte, banii noștri: cote din impozitul pe venit plătit de arădeni, sume din TVA repartizate de la bugetul de stat și taxe locale. Nu e nimic gratuit în aceste subvenții.
Nu spun că un aeroport mic poate trăi fără bani publici. Aproape niciunul din România nu poate. Spun altceva: să plătești ani la rând aproape 60 de oameni și să nu faci nimic ca să aduci măcar o cursă regulată nu este administrare, este întreținere. Mai mult, schema actuală de ajutor de stat expiră la sfârșitul lui 2026. Adică peste câteva săptămâni. Ce plan există după?
Noiembrie 2026: o șansă pentru care din nou n-am fost pregătiți
Știam din iulie că pista Timișoarei se închide. Am avut patru luni să ne pregătim. Președintele Consiliului Județean promitea că „nu ne permitem improvizații”. Și totuși, chiar conducerea aeroportului recunoștea în vară că personalul nu ajunge și că platforma are prea puține locuri pentru avioanele care rămân peste noapte.

Parcările făcute acum sunt sub orice critică. Locurile au fost triplate, la aproximativ 450, dar pentru zeci de mii de pasageri în trei săptămâni a fost o soluție făcută în grabă, nu o investiție gândită.
Cea mai mare pierdere nsă nu se vede. Prin Arad au trecut zeci de mii de oameni din tot vestul țării. Nimeni nu i-a întrebat de unde vin, cât de des zboară, unde și în ce scop. Un simplu chestionar la porțile de îmbarcare ar fi dat Aradului exact datele de care are nevoie ca să negocieze cu o companie aeriană. Am avut publicul țintă în propria aerogară și l-am lăsat să plece fără să aflăm nimic de la el. Din 23 noiembrie, aeroportul revine la tăcere.

Ce trebuie făcut pentru relansare
- Parteneriat între Primărie și Consiliul Județean. Aeroportul nu poate fi doar problema Consiliului. Primăria trebuie să devină partener, ca la Oradea, unde orașul a pus umărul la cursele noi. Prima întrebare pe care o pune orice companie aeriană este ce relație are aeroportul cu autoritățile locale. Dacă Primăria și Consiliul nu stau la aceeași masă, discuția se termină înainte să înceapă.
- Un studiu serios al potențialului de trafic al Aradului. Fără cifre, nicio companie nu vine. Aria de influență a unui aeroport nu e doar orașul: e raza de 100 de kilometri și apoi cea de 300, care include și vestul Ungariei. Studiul trebuie să spună câți oameni călătoresc, încotro și cât de des.
- Firmele cu capital comun, în centrul studiului. Aradul are sute de firme cu capital italian, german, austriac sau maghiar. Prin Camera de Comerț și Registrul Comerțului se poate afla câte sunt, de unde vine capitalul și câți angajați trimit lunar la firma-mamă. O singură fabrică cu sediul central la Verona poate însemna zeci de călătorii pe lună. Adunate, aceste cifre devin argumentul cu care mergi la o companie aeriană.
- Negocieri directe cu Wizz Air. Companiile low-cost nu vin gratuit: cer taxe aeroportuare mici și un contract de sprijin de marketing, atribuit legal, prin licitație. E o investiție care se întoarce prin taxele pe pasager, parcare, chirii în aerogară și, mai ales, prin banii lăsați de pasageri în hotelurile și restaurantele orașului. Iar experiența din noiembrie a arătat că Wizz Air poate opera de la Arad.
- Camera de Comerț și relațiile cu țările vecine. Rutele cu șansă reală sunt cele spre orașele de unde vin investitorii arădeni. Camera de Comerț poate aduce firmele la masă și poate garanta că o cursă nouă va fi folosită.
- Curierat, nu cargo cu orice preț. Un terminal cargo mare nu se umple singur, iar marfa grea merge mai ieftin cu camionul. Piața realistă este cea de curierat rapid. Firme precum DHL, care a mai activat la Arad, sau Cargus trebuie readuse în discuție.
- Un plan pentru vara viitoare, nu pentru următoarea criză. Contractele pentru sezonul de vară se negociază acum. Dacă începem în iarnă, avem o șansă pentru 2027 sau 2028.
Aradul merită un aeroport viu
Îmi doresc relansarea acestui aeroport. Cer o analiză amplă, făcută public, un parteneriat real între Primărie și Consiliul Județean și negocieri directe cu companiile aeriene. Trei săptămâni din noiembrie au dovedit că se poate. Acum depinde de cei care ne conduc dacă Aradul rămâne cu un aeroport gol plătit din banii noștri sau cu unul care aduce oameni, investitori și bani în oraș.
FlorinDorotiu

